Subiect: educație antreprenorială
„Nu am eșuat. Pur și simplu am găsit 10.000 de soluții care nu au funcționat.” – Thomas Edison
Am avut norocul, parțial, ca în facultate să mi se impună proiecte de grup pe teme antreprenoriale. Nu am ințeles atunci ce inseamnă educație antreprenorială – și totuși făceam parte din cei 40% ce promovau toate examenele. Aș putea zice că am făcut suficient pentru standardele universității. Ce a urmat după, din momentul în care am început dezvoltarea unor proiecte personale, a fost ca o alarmă la 5 dimineața într-o zi de duminică.
Ce mi-a scapat în facultate? Probabil practica. Ce mi-a lipsit? Cu siguranță curiozitatea.
„Este un lucru mare să fii mic” e o vorbă, ce se potrivește în acest context. „Să fii mic”, în afaceri, presupune curajul de a investi timp și resurse financiare. Educația antreprenorială reprezintă un ghid ce te va ajuta să vezi lucrurile din prespectiva scopului, să îți creezi o viziune, o misiune, un plan, iar de aici mai departe, pot spune, dragă cititorule, că ai scăpat de partea cea mai ușoară. După? Nu știu, dar: citește, ascultă, adună informații din domeniul tău, pentru a fi cel mai bun cândva. Păstrează–te deschis altor teme de discuție, chiar și din domenii paralele, doar pentru a nu intra într-o monotonie, pentru a diversifica.
În continuare îți voi prezenta câteva resurse gratuite de educație antreprenorială care pe mine m-au ajutat mult:
excel-easy – Invaţă rapid sa foloseşti excel-ul
O modalitate rapidă şi uşoară să înveţi să foloseşti excel-ul (indiferent de nivelul la care te aflii – începător, cunoscător mediu sau avansat). Pe excel-easy o să găseşti peste 300 de tutoriale utile, site-ul oferă toate aceste informaţii gratuit.
ecorner – Stanford University’s Entrepreneurship Corner
Stanford University’s Entrepreneurship Corner oferă 3000 de materiale video și audio în cursuri gratuite online despre antreprenoriat și leadership. Dacă nu ai timp să vizionezi ce te interesează, începe cu resurse de time management.
The Stanford Technology Ventures Program (STVP) Entrepreneurship Corner este o arhivă online gratuită de resurse de educație antreprenorială pentru predare și învățare. Misiunea proiectului este de a sprijini și de a încuraja facultăţile din întreaga lume care predau antreprenoriat pentru viitorii oameni de știință și ingineri, precum și pe cele care predau management și alte discipline.
TED – Idei care merită împărtăşite
Discursuri educative şi inspiraţionale ale unor oameni remarcabili. Platforma este preferata colegului meu Cosmin – săptămânal ne mai trimite câte un videoclip.
Conferinţele TED (Tehnologie Divertisment și Design) sunt susţinute de speakeri din diverse domenii, cu scopul de a răspândi „idei care merită promovate”. Site-ul partajează gratuit material video pe teme foarte diverse (de la artă la sănătate, de la economie la politică), având ca protagonişti specialişti din domeniile respective, inclusiv pe cei pe tema educației antreprenoriale.
Bookboon.com – E-books pentru dezvoltare profesională
Cărţi electronice gratuite pentru dezvoltare personăl. Site-ul este printre preferatele mele, chiar dacă în cărțile descărcate ai să mai întâlnești reclame – treci peste, află secretele antreprenoriatului, cum să dezvolți un site, învață despre SEO etc.. Atenție însă: alege publicații cel mai recente.
Bookboon.com oferă o gamă largă, de peste 2000 de cărţi electronice gratuite, atât pentru studenţi, profesori, cât şi pentru oameni de afaceri. Cărţile pot fi descărcate direct în format PDF şi sunt disponibile, în prezent, în şapte limbi.
Alison – Cursuri şi calificări
Este una dintre cele mai mari reţele de resurse pentru studiu – probabil deja ai interacționat un pic cu Alison.
Platforma se adresează studenţilor şi profesorilor, aducând în prim plan cursuri din mai multe domenii precum educație antreprenorială, business, financiar, contabilitate, inginerie, management, marketing, medicină, programare, vânzări etc., dar şi cursuri pentru dezvoltarea personală, profesională sau limbi străine – arabă, engleză, franceză, germană, italiană şi suedeză.
Open Michigan – Platformă educaţională
Open Michigan este o colecţie vastă de resurse educaţionale ce conţine o gamă variată de materiale de curs, filme şi alte instrumente de autoeducare.
Universitatea oferă astfel acces la cursuri de asistenţă medicală, arhitectură, business, drept, inginerie, informatică, literatură şi multe altele, toate în limba engleză. De asemenea, poţi interacţiona cu alţi cursanţi online.
Sper să îți fie utile aceste link-uri către platforme cu materiale de educație antreprenorială.
În următorul articol voi prezenta câteva resurse utile, gratuite, pentru tinerii antreprenori. Revin cu link-ul. Între timp, lasă-mi un mesaj cu alte exemple, sau povestește-ne din experiența ta!