Amintește-ți de prima zi de școală donând un ghiozdan călător
11/09/2014

ghiozdan călător

Mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la țară. Am învățat să mulg vaca, să curăț porumbul, să fac bulionul și să mă sustrag de la culesul strugurilor. Am mai învățat să negociez pe ouă și roșii pentru a mă putea da în toate “tiribombele” din bâlci, pe 15 august. Bâlciul mai însemna și haine noi, alea bune pentru școală. Tot de acolo îmi luam și caietele. Cele mai urâte. De parcă mama îmi făcea în ciudă.

Mi-am dorit mereu caiete cu spiră. Am reușit să-mi iau singură în liceu. Mi-am dorit foi lucioase. În schimb aveam foi care reușeau să absoarbă toată cerneală din stiloul stil vechi cu pompiță, nu cu rezerve (cum mi-aș fi dorit). Și aș mai fi vrut ghiozdan pe un umăr, în schimb mama îl cosea pe cel vechi an de an.

Nu-mi pare rău. Acum am ce povesti. Mă bucur însă că am întâlnit un proiect care îmi dă ocazia să-mi fac un ghiozdan așa cum mi-aș fi dorit eu: cu caiete cu spiră, coperta colorată, foi lucioase, cu un stilou cu rezerve (pe care să nu le reîncarc cu seringa).

Și acest ghiozdan nu-l fac degeaba. El va ajunge la un copil care nu are cea mai bună situație materială și care sper că se va bucura luni, 15 septembrie, atunci când începe școala, că va avea toate rechizitele de care are nevoie. Poți retrăi și tu bucuria primei zi de școală dacă faci și tu unul.

Ademed a lansat campania ‘Donează un ghiozdan călător‘. Tu faci ghiozdanul așa cum îți place ție, ei îl trimit la un copil nevoiaș. Te sfătuiesc chiar să-i lași și un bilețel ;)

Să nu crezi că nu te ajut. Site-ul Depozitul de papetărie are tot ce îți trebuie la prețuri foarte bune și chiar face livrări gratuite în 24 de ore. Nici nu trebuie să duci tu ghiozdanul. Eu de aici am luat rechizitele, dar dacă ai timp poți să faci chiar tu cumpărăturile dintr-un magazin. Nu uita însă că ai timp doar până duminică, 14 septembrie.

Ca să te convingi, citește și interviul pe care ni l-a acordat Sabina Hondru (Iordache) care la numai 26 de ani este președintele organizației:

Oamenii
Suntem Sabina Hondru (26, președinte), Carmen Albisteanu (26, vicepreședinte) și Alina Năstase (30, director programe). Avem alături o echipă de super-voluntari și parteneri.

Ademed
Ademed a venit ca o formă naturală de organizare a tuturor ideilor noastre. Pentru că discutăm de multă vreme despre proiecte care ar putea schimba ceva în comunități mai mici sau mai mari, în relația noastră cu natura și obiceiurile pe care le-am dezvoltat sau moștenit vizavi de ea, ne-am dat seama că un ONG e cea mai bună metodă de a le pune în practică.

Campania ‘Donează un ghiozdan călător’
Proiectul de donații întâmpină o nevoie sezonieră a copiilor din familii defavorizate. Primele zile de școală înseamnă pentru multe familii eforturi prea mari și sunt cu atât mai dificile cu cât copiii sunt la mijloc. De aceea, am decis să găsim o cale să îi ajutăm pe copiii pentru care până și caietele și rechizitele strict necesare la început de an școlar sunt o problemă.

Obiective
Obiectivul principal este să strângem donații pentru 45 de copii, obiectiv pe care am fi foarte fericiți să îl depășim. Implicit, vom reuși să facem ca 45 de donatori să trăiască bucuria de a cumpăra rechizitele pe care și le-ar fi dorit când erau copii.

Îndemnul nostru este că toți cei care donează să facă un exercițiu de imaginație și să își amintească entuziasmul pe care îl aveau înainte să înceapă școala, de bucuria rechizitelor noi și despre toate lucrurile pe care și le-ar fi dorit să le aibă în ghiozdan.

Necesar
Ne-am gândit că ar fi bine că în ghiozdan să fie caiete (de matematică, de romana, de muzică, de geografie, de biologie-stiintele naturii), 1 bloc desen, penar, 1 set creioane colorate, stilou, rezerve cu cernala, acuarele și pensule, carioci… și orice altceva ar bucura un prichindel înainte de noul an școlar!

Primele reacții
Prima reacție după lansarea campaniei a fost să fim contactați de persoane care au fost încântate de ideea de a cumpăra (în sfârșit!) rechizitele și ghiozdanul pe care și le-ar fi dorit în copilărie. O susținătoare chiar ne-a sunat și ne-a spus că ideea campaniei i se potrivește ca o mănușă și că atunci când era mică era fascinată de rechizitele noi… ei bine, cu toții am fost!

ghiozdan călător 3

Implică-te și tu donând un ghiozdan călător
Până acum am ajuns la jumătatea drumului până la obiectivul propus, însă, după numărul de telefoane primite și reacțiile de pe pagina de Facebook, speram să depășim numărul de 45 de ghiozdane.

Oricine vrea să doneze poate veni sau poate trimite ghiozdanul la sediul asociației de pe Schitu Măgureanu nr. 17, Sector 1, București. Donatorii sunt încurajați să fie cât mai creativi în realizarea ghiozdanului și să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a obține un “Wooow!” din partea destinatarului.

Când Sabina era mică…
Când eram mică îmi plăceau misterele și comorile, de aceea eram topită după ghiozdanele cu compartimente secrete și caietele cu lacăt și cheiță.

ghiozdan călător4

Regulamentul campaniei ‘Donează un ghiozdan călător’:
Ghiozdanele colectate vor fi trimise către 45 de copii cu situiatie defavorizata (45 este targetul propus, dacă îl depășim va fi cu atât mai bine!). După trimiterea ghiozdanelor, fiecare persoană care a donat va primi un mesaj cu informații despre copilul care a primit cadoul. Destinatarii vor fi copii din ciclul primar, băieți și fete.
 
Îndemnul nostru este să creați ghiozdanul pe care îl visați atunci când erați copii. Pentru a vă aminti care sunt dorințele unui copil la început de an școlar, puteți consulta lista de mai jos:
 
1 ghiozdan 
10 caiete de matematică
10 caiete de romană
1 caiet de muzică
1 caiet de geografie
1 caiet de biologie (științele naturii)
1 bloc desen
1 penar
1 set creioane colorate
1 stilou
1 set rezerve cu cernala
1 set acuarele
1 set pensule
2 radiere
10 creioane
10 pixuri mina albastră
3 pixuri mina roșie
1 set carioci
1 rigla
 
* orice alte rechizite care considerați că sunt necesare
 
Ghiozdanele se pot lăsa la sediul asociației ADEMED pe strada Schitu Măgureanu, nr. 17, parter, apt. 2, în fiecare zi lucrătoare între 10:30 și 18:30. Pentru informații despre localizarea sediului sau oricare alte informații ne puteți contacta la 0727015546.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.