„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” continuă demersul de promovare a filmului românesc clasic și modern, noua destinație pe harta „caravanei” fiind Municipiul Onești – gazdă tradițională a acestui proiect încă din anul 2013. Prin urmare, Primăria Municipiului Onești, împreună cu Asociația CineCultura invită spectatorii din acest oraș la o nouă serie de filme ale căror proiecții vor avea loc în perioada 4 – 8 iunie a.c., la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

 

Caravana la Onesti iunie 2018

 

Selecția de filme este una variată și se adresează în special copiilor și tinerilor, dar și publicului matur, cu focus pe filmul de animație. De altfel, începând din acest an, „Caravana filmului românesc” și-a propus promovarea filmului românesc de acest gen și omagierea unor cunoscuți regizori precum: Ion Popescu Gopo, Victor Antonescu, Călin Cazan, Luminița Cazacu, Constantin Păun ș.a.

Astfel, peliculele: „Novăceștii”, regia: Constantin Păun – un film de animație care aduce în prim-plan un moment din istoria noastră, „Călătoriile lui Pin-Pin”, regia: Luminița Cazacu sau filmul „Povestea dragostei”, realizat de către Ion Popescu Gopo, după basmul „Povestea porcului” vor fi prezentate spectatorilor mai mici sau mai mari din Onești. Și, pentru că dorim să facem cunoscute și realizările recente din filmul de animație, printre peliculele proiectate se numără și lungmetrajul: „Mercy Street / Strada speranței”, un film muzical de animație semnat de Ștefan Buzea, Alexandru Buzea și Radu Nicolae, a cărui premieră a avut loc în anul 2016. Totodată, copii vor vedea, în cadrul selecţiei de scurt-metraje filmul lansat anul acesta, „Aripi de hârtie”, realizat de Ion Octavian Frecea.

Invitații speciali ai acestor zile vor fi regizorii Radu Nicolae și Constantin Păun, cei care le vor vorbi copiilor despre magia din spatele realizării unei animații și despre frumusețea acestei arte.

În periplul nostru cinematografic din această vară, rămânem consecvenți în a marca și Centenarul Marii Uniri, prin proiecții legate de istoria și memoria noastră culturală. În acest sens, la Onești, am ales să prezentăm o serie de filme istorice de referință ce aduc în prim-plan subiecte legate de Primul Război Mondial: „Ecaterina Teodoroiu”, regia: Dinu Cocea sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, regia: Sergiu Nicolaescu.

Programul va cuprinde, de asemenea, și alte filme mai vechi sau mai noi, printre care „Ciuleandra”, regia: Sergiu Nicolaescu sau „Domnișoara Christina”, regia Alexandru Maftei.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.

Programul complet este disponibil aici: www.caravanafilm.ro
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale”, proiect aflat în al șaselea an de existență, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naționale și cineaștilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

Pentru a accesa acest serviciu/produs gratuit apasă butonul "ACCESEAZĂ" sau click pe imagine.
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Puffinaut
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.