Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, redeschide în Parcul Izvor, în perioada 3 august – 2 septembrie, COPACUL CU CĂRȚI, evenimentul care îi ajută pe bucureșteni să redescopere plăcerea cititului în mijlocul naturii. Accesul la eveniment este liber.

 

Copacul cu Carti 2018

 

Parcul Izvor se va transforma într-o zonă de relaxare și lectură în aer liber la cea de-a patra ediție a evenimentului. Bucureștenii și turiștii vor avea acces gratuit la sute de titluri de cărți din toate domeniile, reviste și publicații de specialitate, se vor putea relaxa pe fotoliile puf, canapele și fotolii din materiale reciclate, vor asculta muzică live și se vor distra participând la atelierele și activitățile programate în fiecare weekend.

De luni până joi, zona va fi deschisă între orele 17:00 – 22:00 și va fi dedicată în totalitate lecturii, iar vineri – începând cu ora 19:00 și sâmbătă, duminică, începând cu ora 11:00, vor fi programate ateliere de creație pentru copii.

Cei mici se vor putea distra creativ la o serie de ateliere pline de imaginație, precum: Punguța cu doi bani din tapet, Semne de carte emoji, Evantaie cu motive tradiționale, Păpuși personalizate din hârtie, Brățări din PET și textile, Desene tridimensionale, Lumea carnavalului. Măști din materiale reciclate, Jucării zburătoare din reviste, Zânele din grădină.

Sâmbătă, 18 august, de la ora 21:45, în cadrul evenimentului este programată proiecția specială de film România neîmblânzită/Untamed Romania (România, Marea Britanie / 2018 / 90 min, Regia: Tom Barton-Humphreys, voce: Victor Rebengiuc).

Documentare inedite și emisiuni interactive, marca Digi, la Copacul cu Cărți

Serile de weekend se vor încheia cu proiecții de film documentar oferite de Digi World, Digi Life și Digi Animal World, precum Jurnalul de Științe, Ingrediente, Digi Animal Club. Practic, toate hobby-urile, pasiunile și activitățile de petrecere a timpului liber vor fi reflectate în oferta de documentare pe care o propun partenerii media ai evenimentului, cu această ocazie.

Jurnalul de Științe – producție proprie Digi World România – are scop educativ, iar subiectele prezentate în edițiile acestei emisiuni acoperă domenii precum medicină, spațiu, inginerie, transport sau mediu. Care sunt ultimele noutăţi ştiinţifice? Care sunt cele mai revoluţionare descoperiri? Pasionaţii de ştiinţă vor afla noutăţile din domeniu din întreaga lume, dar şi inovaţiile din România. „Jurnalul de Științe”, un singur program pentru toți pasionații de cunoaștere prin experimente, teste și studii!

Seria Ingrediente – producție proprie Digi Life România – propune o abordare diferită a ingredientelor esențiale ale vieții, descoperind impactul lor asupra umanității, precum și modul în care ne influențează viața cotidiană. Seria de emisiuni „Ingrediente” oferă informaţii de interes general despre ingredientele descoperite cu mii de ani în urmă, de ale căror beneficii se bucură omenirea şi beneficiază în fiecare zi, pornind de la alimentaţie, sănătate, frumuseţe, până la activităţi artistice. Prin intermediul acestor emisiuni, aflăm ce impact au aceste ingrediente asupra omului, care este istoria lor, felul în care influenţează viaţa cotidiană, miturile şi realităţile, prezentate şi susţinute de specialişti din domeniu într-un mod obiectiv.

Iubitorii de animale vor putea să se bucure de difuzarea emisiunii Digi Animal Club, producție de divertisment marcă proprie a postului Digi Animal World. Alături de prezentatorul Bogdan Uritescu, publicul pornește într-o nouă călătorie în lumea fascinantă a animalelor, descoperind specii exotice și testându-și limitele. Digi Animal Club este o emisiune de divertisment informativ-educativă, în centrul căreia se află necuvântătoarele şi poate fi urmărită de toate vârstele.

Spectatorii vor vedea în prima parte a emisiunii un film documentar despre animale, urmând ca în partea a doua să asiste la show-ul interactiv dintre moderator şi invitatul special. Temele documentarelor, subiectele abordate în emisiune şi invitaţii îi vor purta pe telespectatori prin fascinanta şi secreta lume a animalelor.

COPACUL CU CĂRȚI este un eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție care își propune să-i încurajeze pe oameni să redescopere plăcerea unor lecturi de calitate într-un mediu natural, în acord și cu respect față de natură și față de ceilalți. Parteneri media: Digi 24, Digi FM, Digi World, Digi Life și Digi Animal World.

Pentru a accesa acest serviciu/produs gratuit apasă butonul "ACCESEAZĂ" sau click pe imagine.
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Puffinaut
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.