Eminescu? Parcă îmi sună cunoscut
15/01/2016

Pe 15 ianuarie s-a născut la Botoșani poetul național pe care, din păcate, îl ignorăm. Ne argumentăm acestă reacție spunând că: „Îmi pare rău. Eu nu citesc poezie.” Bine, atunci citește proza lui Eminescu sau despre Eminescu, critică literară. Alt argument: „La ce-mi trebuie?”

Jan_Tomas_-_Mihai_Eminescu_1869_-_copie

Câți dintre noi citesc Eminescu acasă, în fotoliu?

Prea puțini sau deloc. Frecăm telecomanda și ne uităm cu gura deschisă la emisiunile unde, așa zisele vedete din România, sunt idolatrizate. Cărțile lui le îngrămădim într-un sertar uitat sau într-o cutie de carton, asta dacă le avem și pe-alea. Uneori le aruncă sau le donăm pentru că le-am citit o dată și gata, nu mai aveam nevoie. Ne ocupă spațiul și ne ia mult să le ștergem de praf.

De Eminescu cine își mai aduce aminte?

Noroc sau ghinion, depinde cum vreți s-o luați, că se mai învață câte ceva pe la școală. Dar după doi ani – cred că sunt generoasă cu timpul – se uită tot sau nu se învăță niciodată. Așteptăm rezultatele candidaților de la bacalaureat, doar ca să le citim gafele și să ne amuzăm teribil. Hahaha, ce-am mai râs! În spatele unui monitor toți știm să râdem, dar dacă ne întreabă cineva pe cât s-a născut poetul sau unde a copilărit, ăăă… îi dăm creierului shut down.

E „așa” cum spun elevii:

„Mihai Eminescu, un adevărat romancier al vremurilor sale. Mihai Eminescu era un poet iubit de toată lumea. El compunea poezii de dragoste de exprimare, de mulţumire. Se inspira din natură, din bolta cerească şi din viaţa de zi cu zi. În jurul poetului se aflau numai oameni răi care doreau să-i facă numai rău”

Sau mai „frumos”:

„Luceafărul a ajuns la limita răbdării. Locul de întâlnire, de comuniune al fetei cu astrul şi cu toate celelalte elemente prozodice este natura, care este cel mai potrivit loc şi un mod de conectare cu lumea paradisiacă. Universul liric este un univers imaginar, universul creat de eul liric, precoce comuniunii care are loc între pământ şi cosmos, între oameni şi elementele prozodice, între iubită şi luceafăr”

Și-acum și mai „frumos”:

„Eminescu a fost închis la spitalul din Iaşi la nebuni, fiind acuzat că nu era în toate minţile, dar el nu era nebun, era perfect sănătos”

Nebunii sănătoși și oamenii răi suntem noi. Puțini ajunși la limita răbdării. De ce să ne mai intereseze Eminescu când avem atâtea de făcut: muncă, casă, cumpărături, cluburi, filme, show-uri TV etc.? Sunt lucruri importante. Trebuie să le facem pe toate… și Eminescu altădată.

Astăzi se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui poet. Nimeni n-a trăit atât. Corect ar fi să-l facem viu citindu-l, înțelegându-l, fără a-l face pe Eminescu să se întoarcă în mormânt. Îmi aduc aminte de prima poezie (O, mamă…) pe care am învățat-o și la care lăcrimam și zâmbeam în același timp. Nu știu cât îl înțelegeam eu la 8 ani, dar citeam! O să îmi ziceți că nu este suficient doar să-l cititm. Și da, vă dau dreptate. Nu-i suficient, dar dacă mai mult nu se poate, măcar citindu-l azi, mâine și peste o lună se prinde de noi un vers, un cuvânt, o viziune și uite așa învățăm exercițiul poeziei și răspundem la întrebarea din titlu.

O, MAMĂ…

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutura salcâmii de toamna si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirirm,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
(1880, 1 aprilie)

Prea puțini știu că Eminescu a scris și proză. De la nuvele începând, eseuri și până la proza erotică. Atunci devenim pudici și „ne râdem”. Ne place sau nu, Eminescu rămâne și trebuie să rămână viu, nu doar de ziua lui!

Cum spunea Titu Maiorescu:

„Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu în Austria și în Germania; ar fi moștenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puțină avere; ar fi fost așezat în ierarhia statului la o poziție mai înaltă; ar fi întâlnit în viața lui sentimentală orce alte figuri omenești – Eminescu rămânea același, soarta lui nu s-ar fi schimbat.”

Încă ceva… dacă nu citim poezie, măcar să ascultăm:

Acest text a fost publicat pentru prima dată în 2014, aici.

Leave a Reply to Adrian Lazar Anulează

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

2 opinii despre “Eminescu? Parcă îmi sună cunoscut
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.