may, 2019

25may7:00 pm9:00 pm[Teatru] LIMITE , la Replika

Event Details

Limite este un one-woman show comic și acid despre școala românească.

În timpul documentării artistice pentru spectacolul Limite, am intervievat zeci de profesori și profesoare din mediul preuniveristar, inspectori și inspectoare, reprezentanți ai instituțiilor care joacă un rol hotărâtor în sistemul educațional din România. Astfel am încercat să radiografiem realitățile educaționale cu care ne confruntăm și legăturile complexe dintre profesori, copii, părinți.
Am descoperit o întâmplare care a devenit emblematică pentru neputințe și dependențe de care ne lovim adesea, noi cei care gravităm în jurul școlii. O profesoară a trăit cea mai cruntă experiență profesională și umană din viața ei, întâmplare care nu a ajuns știre TV sau știre de cancan. Întâmplare care s-a consumat în tăcere, lăsând cicatrici multiple.
Limite pornește de la un caz real și extinde analiza acestuia asupra sistemului educațional din România, cu multiplele lui divergențe, incongruențe, discrepanțe, încercări de reformare și escaladare a unor erori moștenite.
Limite vorbește despre școala în care pare că nimeni nu-și mai găsește locul. Și sensul.

Text: Mihaela Michailov, Radu Apostol
Versuri: Bobi Dumitraș (de la Fără Zahăr)
Distribuție: Mihaela Rădescu
Regie: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Costum: Irina Gâdiuță
Muzica&spațiul sonor: Alex Bălă
Video: Elena S Găgeanu

Limita de vârstă: +14
Durata: 1h 30’
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la 0732.101 860 / 0787.714 551 sau centrulreplika@gmail.com

Time

(Saturday) 7:00 pm - 9:00 pm

Location

Centrul de Teatru Educațional Replika

Strada Lânăriei 95 București

Organizer

Centrul de Teatru Educațional Replika Str. Lânăriei nr. 93-95, sector 4, Bucureşti