La Vest de Est, La Est de Vest – Timișoara deschide granițele literaturii

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura în perioada 23-27 octombrie 2018, la Muzeul de Artă (Sala Barocă) și la Galeria Calpe.

filtm-autori2018-web

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara va fi deschis anul acesta,în primele două zile,  de Horia-Roman Patapievici și de cel mai important scriitor columbian al momentului, Juan Gabriel Vásquez și va fi închis, în ultima seară, de Mihai Șora.

Cea de-a treia seară a FILTM le prilejuiește iubitorilor de literatură din Timișoara întîlnirea cu trei prozatori, nume de primă mărime ale literaturii europene contemporane. Este vorba despre Burhan Sönmez, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori turci ai momentului. Constant susținător al valorilor democratice și liberale, Burhan Sönmez a fost nevoit să se desprindă de cețurile Bosforului și să petreacă mai bine de un deceniu în exil.

Biografia lui Dimitré Dinevduce până la capăt ideea de exil: născut la Plovdiv, după ce se refugiază în Austria, renunță și la limba bulgară pentru cea a țării de adopție. Cu toate acestea, prozele sale pleacă tot de la viața bulgarilor, surprinsă fie în claustrofobia comunistă, fie în deruta care a urmat căderii regimului, fie în exodul masiv către Occidentul tuturor speranțelor, patria imaginare.

Povestea exodului celui de-al treilea invitat al serii este povestea a milioane de români plecați „în afară” pentru o viață mai bună. Dar numai până la un punct – ajuns la muncă în Spania, Marin Mălaicu-Hondrarieşuează în a-și asigura un trai mai bun, însă îşi vede visul împlinit: scrie prima lui carte și învață limba spaniolă, devenind unul dintre cei mai apreciați scriitori și traducători.

Amfitrioana serii este jurnalista Magda Grădinaru.

 

Patru scriitori vin în fața publicului timișorean în cea de-a patra seară a Festivalului. Patru prozatori din noua generație, care trăiesc și scriu într-o lume reconfigurată, cu granițe noi, având fiecare în bagaj „țara de origine”, la care se întorc mereu, prin poveștile lor.

Vladimir Lorcenkovs-a născut la Chișinău, însă a debutat în Rusia, în 2003, cu un roman tradus ulterior în întreaga Europă, finalist, în 2014, la prestigiosul premiu Médicis étranger. 2014 este și anul în care Lorcenkov se mută în Canada. De atunci, a publicat mai multe romane care l-au impus drept unul dintre numele de referință ale literaturii ruse contemporane.

În 1981, scriitorul elvețian Andrei Mihăilescu părăsea România alături de familie, fiind rupt total de țara natală până la căderea regimului lui Ceauşescu. După anul 1989, revine periodic în România, ani de căutări care se vor concretiza în apariția romanului său de debut, în 2015, o radiografie a societății românești din perioada comunistă.

„Am două buletine. Două paşapoarte. Şi o singură ţară” – această declarație dintr-un articol semnat de Alexandru Vakulovskitraversează deopotrivă biografia și literatura autorului. Născut la Chișinău, scriitorul a debutat în România, continuând să-și publice majoritatea volumelor la edituri românești, fiind astfel asimilat lumii literare autohtone.

Tot un fel de „documentarist” este și scriitorul timișorean cu origini sârbe Goran Mrakić, cu ale sale Povestiri din garaj, cel mai recent volum al său, al cărui teren de investigare îl reprezintă lumea colorată a Timișoarei de dinainte și de după anii ’90. Amfitrioana serii este scriitoarea și jurnalista Daniela Rațiu.

 

Cea de-a cincea seară a ediției din acest an a FILTM este dedicată poeziei: șase voci distincte ale poeziei europene de astăzi care vorbesc, în tot atâtea moduri, despre spații geografice, dar și despre hărți ale memoriei, despre națiuni și despre teritoriul universal al poeziei.

O seară de poezie plănuită să reunească exclusiv voci feminine, dar care nu își propune să chestioneze eterna dezbatere legată de existența unei „scriituri feminine”. La fel ca și în celelalte seri, și de această dată, în centrul atenției stă literatura central și sud-est europeană, cu rădăcinile sale complicate.

Marie Iljašenko,una dintre cele mai cunoscute poete cehe din noua generație, cu origini ucrainene și poloneze, scrie într-o limbă infuzată de amestecul lingvistic în care a crescut. Poemele lui Leire Bilbao, în limba bască, poartă amprenta tensiunilor dintre local și național. Voce feminină puternică, poeta croată Lara Mitrakovićtraversează în poemele sale memoria copilăriei, de multe ori nu atât de candidă, către un viitor la fel de incert: o Europă cu o arhitectură în plină schimbare.

Lor li se alătură trei poete autohtone: Teodora Coman– scriitoare intrată de mult în atenția criticilor, una dintre vocile civice ale mișcării „Vă vedem din Sibiu” –, Lavinia Bălulescu– o poetă pentru care înțelegerea cadrului social reprezintă deopotrivă cheia echilibrului său biografic și materia primă ce stă la baza textelor sale – și Moni Stănilă– scriitoare născută în Banat, ale cărei cărți au fost primite cu entuziasm de cititorii și critica din România, dar care în prezent se simte mai legată afectiv de Republica Moldova: „La Chișinău sunt acasă!”.

Ediția din acest an a FILTM se încheie în forță, cu o intervenție a filosofului Mihai Șora și proiecția unui un film despre poezie, realizat de Luiza Șora.

Amfitrionul serii este scriitorul Alexandru Potcoavă.

Pentru a accesa acest serviciu/produs gratuit apasă butonul "ACCESEAZĂ" sau click pe imagine.
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Puffinaut
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.