Humans of Bucharest – Oamenii şi poveştile din umbra lor
16/09/2013

Humans of Bucharest

În fiecare zi, pe străzile Bucureştiului, trecem pe lângă mii de oameni: tineri, bătrâni, săraci, bogaţi, bucuroşi sau trişti. Unii dintre ei par a fi înecaţi într-o mare de indiferenţă şi amărăciune, alţii, din contră, ne zâmbesc şi ne transmit starea lor de spirit. Nu vi s-a întâmplat niciodată ca un necunoscut întâlnit pe stradă sau în metrou, să vă însenineze ziua? Mie da.

Dacă un gest atât de simpu poate să facă un bine, oare ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre noi ar zâmbi, în fiecare zi, unei singure persoane întâlnite pe stradă? Dar dacă am întreba-o cum îi este ziua?

Câţi bucureşteni sunt, tot atâtea poveşti de viaţă există în umbra lor. Tudor şi Adrian, tinerii care au iniţiat proiectul Humans of Bucharest (Oameni de Bucureşti), vor să ne prezinte cât mai multe astfel de poveşti.

Povestiţi-ne puţin despre voi.

Tudor și Adrian, 23 respectiv 22 de ani. Suntem freelanceri, liberi cugetători și încercăm să fim cât mai productivi în toate direcțiile vieților noastre. Fotografia este pe cale de a deveni o pasiune. Momentan nu încape vorbă de a face o meserie din asta.

Cum v-a venit ideea să faceţi în Bucureşti ceva asemănător cu HONY (Humans of New York)?

Era în mintea noastră de mult, dar la un moment dat citeam pe site-ul HONY niște răspunsuri la întrebări frecvente puse de fanii din toată lumea. Printre ele era și răspunsul la întrebarea „Pot să-mi fac propria pagină Humans of…?”, la care Brandon Stanton răspunsese concis „Sure” („Sigur”). Așa că am pornit la drum.

Am ajuns să lucrăm împreună pentru că suntem buni prieteni de ani de zile. Am avut amândoi dorința, dispoziția și timpul necesar, așa că am pornit proiectul undeva la jumatatea lunii iulie.

Humans of Bucharest

În momentul acesta pe Facebook sunt mai multe proiecte cu numele Humans of Bucharest. Cum vă diferenţiaţi de ele?

Partea bună e că nu a trebuit să ne diferențiem de nimeni. Celelalte proiecte s-au diferențiat de rețeta pe care HONY o propune publicului său și pe care și Humans of Bucharest încearcă să o urmeze. Un anume stil de fotografiere, o prezentare cât mai concisă și veridică a poveștii și împrejurărilor. Sunt lucruri mici, dar care puse laolaltă fac fotografia, alăturată scurtei descrieri, să prindă viață. Încercăm să păstrăm cât mai mult din „gustul original”.

Ce căutaţi să surprindeţi în fotografiile pentru acest proiect?

Căutăm să surprindem personaje, oameni care spun o poveste. E plin Bucureștiul de astfel de oameni și noi suntem acolo să-i găsim. Vrem să conturăm Bucureștiul prin aceste personaje, să-i dăm formă și culoare, ajutați fiind de locuitorii săi.

Humans of Bucharest

Cum abordaţi persoanele pe care vreţi să le fotografiaţi? Cum îi faceţi să se deschidă şi să se simtă în largul lor?

Abordarea este foarte simplă. Le explicăm succint despre Humans of Bucharest apoi le cerem permisiunea să îi fotografiem. Dacă acceptă, după fotografie, ne apropiem și le punem o întrebare deschisă, ceva care să-i facă să gândească un pic. Discuțiile se pot opri acolo sau pot continua, în funcție de dispoziția fiecărei persoane.

Am observat că oamenii cu care interacționăm sunt precum niște oglinzi. Dacă noi suntem agitați și stresați atunci când vorbim cu cineva, așa va fi și persoana respectivă, fiind mult mai mare posibilitatea de a ne refuza sau a ne da răspunsuri scurte și fără substanță. În schimb dacă atitudinea noastră este calmă și pozitivă, există mult mai multe șanse ca acest lucru să se reflecte și în comportamentul și deschiderea interlocutorului.

Humas of Bucharest

Care a fost cea mai interesantă persoană pe care aţi întâlnit-o?

Fiecare persoană este interesantă în propriul fel, chiar dacă timiditatea o oprește să poarte o discuție mai lungă de 30 de secunde cu noi sau dacă deschiderea o face să vorbească cu noi și 30 de minute. Dacă ar fi să pun degetul pe un om sau o poveste de până acum, cred că ar fi un domn pe care l-am întâlnit în Cișmigiu. Era în scaun cu rotile, se uita la fiecare om care trecea pe lângă el. Descrirea pozei de pe pagină surprinde cel mai bine momentul:

„Ajung în fața lui și îl întreb dacă aș putea să-i fac o fotografie. Îmi spune ceva complet neinteligibil, niște sunete chinuite de parcă încerca să imite ceea ce tocmai îl întrebasem. Deja mă gândeam că nu e ok ce fac. Continui, îi desenez în aer cu mâinile un cadru de fotografie, îi arăt aparatul, apoi îl îndrept cu subînțeles spre el. Dă din cap aprobator. Mă îndepărtez, fac fotografia și las camera de la ochi. La nici o secundă se aude el, într-o engleză cu aer de texan. ‘So again, what`s this photo for?’ (‘Aşadar, pentru ce este această poză?’). Rămân blocat un timp, realizez ce se întâmplă de fapt și încep să îi explic… Venise din State în România cu trei zile în urmă, să întâlnească o fată de 21 de ani pe care o cunoscuse pe internet. ‘She thinks I`m gonna be her sugar daddy or something (râde). But anyways, life is great man. For me, life is really great.’ (‘Ea crede că o să fiu tăticul ei sau aşa ceva. În orice caz, viaţa e frumoasă, omule. Pentru mine, viaţa e chiar frumoasă’)”.

S-a întâmplat să vă atragă atenţia o persoană pe strada, dar să o rataţi sau să nu vrea să participe?

Se întâmplă zilnic să ne atragă cineva atenția și să ne refuze sau din diferite motive să nu ajungem să realizăm mini-interviul și fotografia. E parte a jobului cum s-ar spune.

Humans of Bucharest

Pe mine m-a impresionat fotografia cu bătrânul care cânta la acordeon. Replica lui mi se pare genială. Voi aveţi, până acum, vreo fotografie preferată?

Primele fotografii pe care le-am făcut în cadrul proiectului sunt preferatele noastre. Atunci ne-am dat seama de energiile care se schimbă între noi și oameni și ce va implica să ne avântăm pe drumul ăsta.

În căutările vostre prin Bucureşti, întalniţi mai des oameni nostalgici decât oameni fericiţi? Cât de deschişi sunt ei?

În funcție de vârstă bucureștenii pe care i-am întâlnit puteau să găsească repede un moment fericit în memorie sau să coreleze lucrurile astfel încât să ne dea un context în care fericirea s-ar putea întâmpla pentru ei. Dacă am face o medie, cred că jumătate sunt oameni deschiși în timp ce ceilalți 50% au fost timizi sau foarte timizi în discuțiile cu noi.

Ce planuri aveţi pentru proiect? La ce să ne aşteptăm în perioada următoare?

Nu avem un drum stabilit, suntem încă la început. O să continuăm portretele pe stradă, o să continuăm să vorbim cu lumea, în speranța că vom reuși să pictăm Bucureștiul așa cum este el.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.