O seară plină de emoţii în lumea colorată a tatuajelor
27/10/2014

Recenzie făcută de Mirela Ologeanu, una dintre cititoarele noastre, câştigătoare a unei invitaţii în cadrul unui concurs de pe blogul nostru. Sperăm să vă placă!

Sunt adepta principiului universal „nimic nu se întâmplă fără un motiv”, aşa că, atunci când am primit invitaţia de a participa la atelierul Tatuajul perfect am realizat imediat că mi se oferă o ocazie unică pentru a şterge toate umbrele care încă mai roiau în mintea mea în conexiune cu această lume aproape de nişă, deosebită, dar şi misterioasă: lumea tatuajelor. Pentru că, probabil ca mulţi alţii, am cochetat la un moment dat cu ideea de a-mi face un tatuaj şi, la vremea respectivă m-au invadat tot felul de întrebări sfredelitoare: oare e bine, ce trebuie să faci exact, ce este esenţial să ştii, cum, unde, când?

atelierul tatuajul perfect incubator107 - Cristina Apostol

Aşa am ajuns, după o zi plină la birou, când seara începea să zâmbească ştrengăreşte pe străzi, în mansarda primitoare de la Incubator 107. Încă de la intrare am reuşit să mă relaxez complet: oameni frumoşi, deschişi şi prietenoşi, stăteau aşezaţi comod pe pernuţe, direct pe podea, ca într-un decor de Vama Veche indoor, toţi concentraţi în jurul unui persoane cool, cu codiţe reggae style şi braţele pline de tatuaje, o fată plină de viaţă care povestea cu pasiune despre lumea aceasta fascinantă. Am conştientizat imediat că ea trebuie să fie Cristina Apostol, tatuator la salonul Dark Side Ink Division şi gazda noastră, deşi nu prea semăna deloc cu o gazda obişnuită. Cristina este un personaj viu şi foarte colorat, la fel ca şi tatuajele pe care le creează, plină de bun simţ şi de o căldură şi inteligenţă subtilă, cu un stil relaxat şi absolut personal de a transmite informaţii preţioase şi sentimente puternice, pecetluit fără drept de replica şi prin diploma ei în Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

tatuajul perfect incubator107 - recenzie

Experienţa ce a urmat a fost de-a dreptul ameţitoare. Am aflat că tatuajul este o artă, pentru că nu oricine o poate practica. Trebuie să ai simţ artistic, să fii un profesionist, un perfecţionist şi mai ales, să fii responsabil şi să îţi pese de alţii. Tatuajul tău spune o anume poveste despre omul care eşti, prin urmare artistul din spatele cernelurilor de tatuat trebuie să creeze o relaţie specială cu tine, să te înţeleagă cât mai mult posibil, să te „citească”, să fie cu tine pe aceeaşi lungime de undă, pentru ca în final tatuajul creat pe piele să exprime ceva special şi să transpună în culori şi forme adevărata esenţă a personalităţii tale. Am aflat că nici un tatuaj nu iese absolut la fel la persoane diferite, chiar dacă vorbim de acelaşi desen, aceleaşi culori folosite şi chiar de acelaşi artist care îl creează. Deşi pare uşor incredibil, emoţia şi energia relaţiei dintre tatuator şi cel care îşi doreşte tatuajul este o parte integrantă printre culorile şi formele care se încrustează în piele. Şi aşa cum toţi oamenii sunt diferiţi, şi au pielea diferită ca structură, culoare, hidratare, fineţe, mod de îngrijire, tot aşa şi tatuajele se aşează cuminţi pe pielea lor cu totul diferit. Întâlneşti diferenţe şi din alte puncte de vedere: femeile par să suporte mai bine durerea puternică resimţită uneori în timpul procesului de tatuare, pe când bărbaţii sunt mult mai reticenţi la durerea puternică, dar pot suporta o durere mai redusă pe un termen mai lung decât femeile.

recenzie tatuajul perfect incubator 107

Nu în ultimul rând, tatuatorul profesionist trebuie să se asigure că totul se întâmplă în condiţii stricte de igienă, dat fiind că acele care creează tatuajul străpung pielea şi sângerarea este un proces inerent. Cei care îşi doresc să îşi facă un tatuaj trebuie să verifice strict că tatuatorul foloseşte mănuşi, ace şi capete la aparatul de tatuat de unică folosinţă şi îşi ia în timpul procesului creator toate măsurile pentru a crea protecţia maximă atât asupra sa, cât şi asupra celorlalţi.

A fost surprinzător de asemenea să aflu cât de extins este acest fenomen numit tatuaj. Există stiluri diferite de tatuat: tradiţionale, care folosesc în tehnica tatuajului foarte puţine culori (old school, japonez), dar şi stiluri moderne: tribal (cu elemente specifice unei anumite culturi), biomecanic (desene de tip 3D), cartoon (ce au la bază personaje de desene animate şi de benzi desenate), watercolor (care foloseşte valul de culoare în stil impresionist) sau dotmark (desenele sunt compuse din puncte). Sunt artişti care se disting în mod clar prin modul lor absolut original de a realiza tatuajele, ca şi pictorii, există chiar şi un patent înregistrat pe un anume stil de a tatua, deţinut de nişte artişti polonezi.

O artă serioasă, cu o multitudine de posibilităţi, pentru o multitudine de gusturi şi de tipuri de oameni. Tatuajul poate fi chiar o variantă de a masca sau înfrumuseţa o cicatrice neplăcută de pe corp. Indiferent însă unde este plasat şi ce desen reprezintă, el constituie un mesaj puternic pe care îl adresezi lumii, un mesaj pe care ţi-l asumi definitiv, pentru că o dată ce îţi faci un tatuaj nu te mai poţi răzgândi. Nu mai poţi să îl returnezi la magazin a doua zi ca pe o bluză are nu îţi vine bine sau nu îţi mai place.

tatuajul perfect recenzie

Dincolo de informaţiile interesante obţinute, seminarul s-a dovedit şi unul interactiv, pentru că toţi cei prezenţi s-au distrat din plin la final, luând locul tatuatorului şi folosind efectiv aparatul de tatuat şi cerneala asupra corpului neted şi perfect al unei banane. A fost emoţionant să simţi trepidaţia aparatului sub mâna ta, să vezi acul muşcând din substanţa catifelată şi să te gândeşti cum ar arăta liniile tale tremurate şi stângace de începător pe o piele adevarătă, unde nu mai poţi să ştergi ce ai făcut ca să o iei de la capăt, în speranţa că va ieşi ceva mai bine de data asta. Ca atare, acum am mult mai mult respect pentru oamenii care fac acest lucru în mod profesionist şi creează adevărate tablouri vii, chiar capodopere pe pielea adevărată.

tatuajul perfect atelier incubator 107

Acum ştiu cu certitudine că nu îmi voi face un tatuaj. Nu pentru că ar fi ceva greşit, nici pentru a evita durerea şi nici pentru că aş avea vreo problemă cu ceea ce ar putea gândi despre mine cei din jur când m-ar vedea cu un tatuaj. În ultima vreme am ajuns să mă cunosc mult mai bine şi simt că sunt un personaj al cuvintelor, al scrisului, mă exprim cel mai bine comunicând direct, exprimându-mi emoţiile prin metafore şi jocuri de cuvinte.

Alţi oameni însă au găsit o altă cale ca să spună lumii povestea lor, folosind culorile şi simbolurile, prin intermediul tatuajelor pe care le au pe corpul lor. Şi depinde de fiecare în parte dacă povestea pe care o are de spus încape într-un singur cuvânt, într-o frază sau într-o carte întreagă.

o seara plina de emotii si culori vii in lumea tatuajelor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

O opinie despre “O seară plină de emoţii în lumea colorată a tatuajelor
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.