Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
2 0

 

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, redeschide în perioada 7 iulie – 6 august 2017, cinematograful în aer liber – CineParK în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

 

CinePark 2017

 

Aflat la cea de-a cincea ediție, CineParK este un spațiu dedicat oamenilor care caută neconvenționalul și care preferă să își petreacă timpul în aer liber, fiind o alternativă gratuită și accesibilă la cinematograful clasic.

Astfel, timp de 5 weekenduri, bucureștenii au la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Vor fi proiectate pe un ecran în aer liber, filme artistice de acțiune, dramă, mister, fantezie, comedie, thriller și aventură în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 20:30. „Fast and Furious”, „What Happens in Vegas”, „The King’s Speech”, „Midnight in Paris”, sunt doar câteva dintre proiecțiile care vor avea loc în ediția 2017.

Copiii sunt așteptați cu filme de animație în fiecare vineri, sâmbătă și duminică de la ora 19:00. Aceștia vor putea urmări filme precum „The Secret Life of Pets”, „The Aristocats”, „Finding Dory”, „Frozen”, „Pete’s Dragon” și multe altele.

În Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle, va fi amenajată și o zonă de relaxare, în care spectatorii vor putea sta pe iarbă, pături sau pe scaune, alături de familie şi prieteni, iar în zona lounge publicul va putea achiziționa gustări și băuturi răcoritoare pe tot parcursul filmelor.

Conceptul evenimentului de ,,cinema în aer liber” oferă publicului o experiență cinematografică autentică, unde plăcerea vizionării unor filme de excepție se împletește cu bucuria de a petrece o seară în parc, departe de agitația orașului, alături de prieteni și de familie.

Accesul publicului în cadrul evenimentului CineParK este gratuit.

 

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook www.facebook.com/CineParkHerastrau și site-ul www.creart.ro, pentru a fi la curent cu programul filmelor.

 

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti

Parteneri media: Blitz TV, Zile și Nopți, PR Wave, IQool, Orașul Meu, România Pozitivă, Calendar Evenimente, Bucharest City App, Gratuitor, Best-Event, Art 7

Pentru a accesa acest serviciu/produs gratuit apasă butonul "ACCESEAZĂ" sau click pe imagine.
Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field

Lasă-ne un gând:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.