Perspectiva geometrică
27/04/2015

Cina cea de taina - Leonardo da VinciArticol scris de Laurenţiu Badea, unul dintre cititorii nostri.

Leonardo da Vinci – genial om de ştiinţă şi artist deopotrivă – lansează într-un anume moment al vieţii sale o ,,provocare” în mediul ştiintific al acelor vremi, în legatură cu ceea ce avea să devină modalitatea de exprimare a artistului.

De ceva timp se ocupa de o cameră translucidă, o încercare a sa de a capta imaginea (,,imagos” desemnând în protoistoria cuvântului magicul, vraja representamen-ului – de aici şi lanterna magică, cinema(gic)tograf), însă mai trebuia ceva:

Lumea artiştilor învaţă să stabilizeze din ce în ce mai bine perspectiva, acea posibilitate/ percepţie a ochiului de a vedea în profunzime. Însă procedeul nu era teoretizat îndestul. Atunci, Da Vinci vine cu o ,,soluţie” şi anume propunerea de a reprezenta spaţiul euclidian sub forma unui con cu baza spre privitor şi vârful în adâncime. Astfel spre vârf vor fi convergente ,,liniile de fugă” şi tot acolo se va deplasa şi punctul de interes. Aşa apare celebra ,,Cina cea de taină” spre exemplu. Şi tot aşa apar şi ceva conflicte între Da Vinci şi alţi pictori contemporani cu el. Asta şi pentru că procedeul era folosit de ceva vreme însă dintre toţi ,,utilizatorii” doar unul singur a avut curajul să lucreze  ,,chirurgical”,  teoretizându-l  matematic:  Da Vinci!

Omul Vitruvian - Leonardo da Vinci

Lasă un comentariu:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Abonează-te la newsletter pentru mai multe gratuităţi!
* = required field
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.