Construit pe un fond comic,  „Funky Depresia”   dezbate modul în care este percepută depresia în secolul al XXI-lea și efectele dezarmante ale acesteia, mai ales în rândul tinerilor.

Premiera are loc pe data de 8 octombrie, ora 19:00, la Centrul de Teatru Educațional Replika și va mai fi pus în șcenă pe 10 octombrie, ora 20:00, Sala Atelier – UNATC (str. Matei Voievod nr. 75-77)

Cover Funky 10 Oct

Regie: Andreea Iacomiță

Distribuție: Sabina Grădinaru, Iasmina Petrovici, Alexandru Iordache și Corina Ivanov.

Spectacolul face parte din proiectul „Mind The Gap - Percepția tinerilor asupra depresiei”. Organizator: Asociația Culturală Philmys.

Proiectul „Mind the Gap” cuprinde mai multe activități printre care și ateliere de teatru-forum, realizarea unei instalații de artă colectivă pe tema depresiei și un program de coaching și implicare activă prin care tinerii vor beneficia de experiența și susținerea specialiștilor din domenii precum: business corporate, anteprenoriat, artă, educație, tehnologie etc.

Proiectul „Mind The Gap” este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural (AFCN).

La toate activitățile din cadrul proiectului, participarea este gratuită.

Pentru a accesa acest serviciu/produs gratuit apasă butonul "ACCESEAZĂ" sau click pe imagine.
CE FACI AZI?
  • Relaxare
  • Energie
  • Inspiraţie
  • Melancolie
  • Bucurie
  • Curiozitate
  • Planificare
  • Meditaţie
  • Generozitate
  • Tristeţe
  • Geek
  • Motivaţie
  • Iubire
  • Implicare
  • Studiu
  • Plictiseală
  • Creativitate
  • Sport
  • Funky
  • Vacanţă
  • Nebunie
  • Muzică
  • Film
  • Lectură
  • Dans
  • Lucru
  • Cu prietenii
  • Petrecere
  • Weekend
  • Dimineaţă
  • Noapte
  • Soare
  • Ploaie
  • Indoor
  • Outdoor
  • Primăvară
  • Vară
  • Toamnă
  • Iarnă
Trimite!

Puffinaut
Invie Traditia

Copyright Gratuitor - 2015 © Toate drepturile rezervate.